Jujitsu
 

Percepţii ale părinţilor cu privire la “artele marţiale” !

2015-11-08

 

Percepţii ale părinţilor cu privire la “artele marţiale”

 Motivele pentru care ar încuraja/descuraja această practică

în rândul copiilor preşcolari şi şcolari mici

- extras -

Autor: Tudorache Irina

 

Conferinţa Naţională de Arte Marţiale

Ediţia a V-a, Cluj-Napoca 2015

  

Abstract

 Un motiv care a stat la baza acestei cercetări a fost ideea că un copil preşcolar sau şcolar mic este mai puţin capabil să perceapă profunzimea acestui concept/ stil de viaţă, iar motivaţia pentru care el ar alege să studieze artele marţiale ar fi mai superficială şi/sau ar fi influenţată de concepţiile şi dorinţele părinţilor.

Prezenta lucrare s-a realizat avînd ca respondenţi, părinţi de copii cu vârstă preşcolară şi şcolară mică. Acestora li s-a distribuit un chestionar bazat în principal pe întrebări deschise, întrebări care au făcut referire la asocierile pe care părinţii le fac cu privire la conceptul de “arte marţiale”, la aşteptările pe care le au de la antrenamente, motivele care ar sta la baza înscrierii sau retragerii copilului din această activitate, dar şi care este factorul decizional cu privire la acest ultim aspect.

Rezultatele acestei lucrări arată că părinţii au o atitudine pozitivă faţă de artele marţiale, chiar dacă fiul/fiica nu este practicant(ă), au aşteptări destul de realiste cu privire la comportamentele pe care vor să le înveţe copiii în aceste activităţi. Cei mai mulţi părinţi resping ideea efectelor negative ale artelor marţiale asupra dezvoltării copilului, cu toate acestea unii au identificat “agresivitatea şi accidentările” ca potenţiale efecte negative.

Majoritatea informaţiilor pe care respondenţii le au despre artele marţiale sunt superficiale, reducţioniste şi ar fi necesară construirea unei imagini cât mai clare părinţilor cu privire la acest stil de viaţă.

Ar fi interesant de văzut într-o cercetare viitoare dacă există diferenţe semnificative între părinţii care au copii practicanţi de arte marţiale şi cei care nu i-au înscris într-o activitate sportivă sau care practică o altă activitate diferită de artele marţiale.

 INTRODUCERE

Stilul/ modul de viaţă al unei persoane este determinat de un mixt între determinanţi individuali (valori, preferinţe etc.) şi cei structurali (sociali şi societali), iar alegerile pe care copiii le fac în materie de petrecerea timpului liber sunt clar influenţate de familia în care au crescut, iar ulterior, la vârsta adultă, acestora li se adaugă modelele învăţate şi de partenerul de cuplu şi modelele oferite de societate.

Coakley (2006) a arătat că părinţii au o influenţă considerabilă asupra experienţei sportive a tinerilor, iar Knight şi Holt (2014) au obţinut ca rezultat al cercetării lor faptul că eforturile adulţilor familiei sunt mai eficiente dacă ele converg cu obiectivele copiilor lor. Garcia Angela Cora a realizat un studiu pe 28 de tineri care practică activităţi sportive, iar în urma acestuia 26 dintre respondenţi au recunoscut că familia a avut o oarecare influenţă în alegerea sportului practicat. Tot în această cercetare s-a subliniat faptul că prietenii sunt al doilea factor(după părinţi), care influenţează deciziile tinerilor în materie de alegeri sportive.(Garcia Angela, 2014)

Tanith Carey menţionează în cartea sa “Riscurile parentigului competitiv: cum să-ţi ajuţi copilul să-şi realizeze potenţialul fără a-l suprasolicita” faptul că “9 din 10 copii se simt presaţi să câştige când fac un sport, două treimi spun că asta i-a determinat să trişeze, prefăcându-se că s-au accidentat sau trăgând de timp”. În general taţii supun copiii la presiuni mai mari în ce priveşte activitatea sportivă, considerând că aceasta îi căleşte în special pe băieţi.

Motivele pentru care o persoană se antrenează în comportamente de tip sportiv pot fi variate, de la acoperirea unor nevoi psihologice la cele sociale. Astfel, sportul poate acoperi nevoia de independenţă a unei persoane, de a se simţi apreciat/ valorizat, de a-şi remodela configuraţia corporală, de apartenenţă la un grup, de socializare, de creştere a dinamismului, de eliminare/ reducere a stresului resimţit etc. Există o mulţime de studii care subliniază faptul că oamenii fac alegeri diferite în ceea ce priveşte antrenarea  în activităţi sportive, de la diferenţe de gen, de educaţie, de mediu şi venit etc.

În 2014 TNS Opinion & Social a realizat un sondaj pentru Comisia Europeană, sondaj care a cuprins 28 de state membre şi a presupus participarea a 28000 de respondenţi din diferite grupuri sociale. Potrivit rezultatelor sondajului Europa de Nord este mult mai activă fizic decât sudul şi estul. 70% dintre respondenţii din Suedia au declarat că fac sport sau activităţi fizice cel puţin o dată pe săptămână, plasându-se cu puţin înaintea Danemarcei (68%) şi Finlandei (66%) şi fiind urmată de Olanda (58%) şi Luxemburg (54%). La cealaltă extremă a clasamentului se află Bulgaria, unde 78% dintre persoane nu fac niciodată sport sau activităţi fizice, urmată de Malta (75%), Portugalia (64%), România (60%) și Italia (60%).(vezi Bibliografie- surse online:2)

După cum arată rezultatele Eurobarometrului, românii nu se prea înghesuie să facă sport, nici copiii nu au fost  încurajaţi în acest sens, lucru care se reflectă şi în starea de sănătate a acestora.

În anul 2012 România s-a alăturat unui studiu lansat de OMS la iniţiativa COSI (European Childhood Obesity Surveillance initiative). Cercetarea s-a efectuat pe categoria de vârstă 8-8.9 ani, pe 4348 copii din mediul urban şi rural, iar rezultatele au relevat o prevalenţă a supraponderalităţii la copiii de 8 ani de 15,11%, iar prevalenţa obezităţii de 11,64%. Băieţii sunt mai predispuşi la obezitate decât fetele, iar procentul celor din mediul urban este mai mare decât cel al copiilor proveniţi din mediul rural.(Ministerul Sănătăţii, CNEPSS, 2014)

Ioan Neculaie Negru (2012), a cercetat prin teza sa de doctorat Stilul de viaţă şi sportul la tânăra generaţie de la nivelul Judeţului Cluj. Cercetarea s-a realizat pe 280 tineri şi a relevat faptul că cei mai mulţi respondenţi practicau fotbal(18.9%), iar un procent de 17.5% nu practicau deloc sport. Acest studiu a evidenţiat faptul că numai un procent de 1.4% dintre respondenţi practicau “arte marţiale/karate”şi 0.4% judo.(vezi Bibliografie- surse online:3)

 Rezultatele cercetării:

Aşa cum reiese din graficele de mai jos 86.7 % dintre copiii respondenţilor sunt înscrişi într-o activitate extracurriculară, fie că este vorba de arte marţiale sau alt sport. Din acest procent numai 30% dintre copii practică o artă marţială, adică jumătate din procentul celor care nu practică nicio activitate sportivă.

Conform rezultatelor obţinute, proporţia părinţilor care au practicat un sport este dublă faţă de cei care nu au practicat o activitate sportivă.

Faptul că părinţii au practicat sau nu la un moment dat un sport corelează semnificativ cu decizia de înscriere a copilului la cursuri de arte marţiale.

66.7% dintre respondenţi au practicat la un moment dat un sport, iar dintre aceştia 26.67% au un membru al familiei practicant de arte marţiale. 6.67% dintre copiii care practică arte marţiale fac parte din familiile care au părinţi ce nu au fost angajaţi în activităţi sportive.

La ce vă gândiţi cînd spuneţi “arte marţiale”?

Cei mai mulţi respondenţi (56.67%) par să aibă un minim de cunoştinţe legate de artele marţiale, însă majoritatea fac referire la “sport/activitate sportivă”, “karate/judo/kung fu”, doar două răspunsuri au făcut referire la “stil de viaţă”, unul la-”stil tradiţional japonez” şi două- “arte asociate războiului”.

Un procent de 46.67% asociază artele marţiale cu conceptele de “disciplină, capacitate de concentrare, echilibru” şi numai un procent de 16.60% asociază cu “autoapărarea”.

Pe acest item se poate observa faptul că părinţii au în general cunoştinţe de bază despre artele marţiale şi aproape de 3 ori mai mulţi părinţi pun accentul pe valorile sociale pe care artele marţiale le dezvoltă, comparativ cu cei care le asociază cu  “autoapărarea”.

Acest lucru nu face decât să ne clarifice care sunt aspectele care au importanţă pentru un părinte atunci când se gândeşte să-şi înscrie copilul într-o astfel de activitate.

...............................

Ce aşteptaţi să înveţe copilul la un curs de arte marţial?

Niciunul dintre respondenţi nu aşteaptă ca fiul/fiica să înveţe să fie competitiv în urma participării la cursurile de arte marţiale. Jumătate, respectiv puţin peste jumătate dintre părinţi se aşteaptă ca minorul să înveţe să fie disciplinat, reguli de comportament, tehnici de autoapărare şi să facă antrenament fizic (50%, respectiv 56.67%). Ca şi la întrebarea anterioară 3.33% (1 respondent) nu au specificat răspunsul.

Contrar scorurilor obţinute la itemul “competitivitate”, la întrebarea “De ce aţi încuraja copilul să participe la o competiţie”? o treime dintre respondenţi (36.37%) au specificat fix acest item, adică pentru competitivitate.

Cel mai mare scor, dar foarte apropiat de cel legat de “competitivitate” a fost cel al “dezvoltării personale”a copilului (stimă de sine, atitudine pozitivă în faţa eşecului, creşterea încrederii în forţele proprii, dezvoltarea competenţelor emoţionale). Doar un procent de 3.33% dintre respondenţi i-ar încuraja să participe pentru medalii şi/sau carieră.

..........................................

Cine a decis înscrierea copilului în activitatea extracurriculară?

Conform acestui grafic copilul decide în proporţie de 30% cu privire la înscrierea sa într-o activitate extracurriculară.

Însă, dintre respondenţii care au copii înscrişi la arte marţiale (vezi Pie) un procent de 38% spun că unul sau ambii părinţi au decis înscrierea copilului în această activitate, acesta din urmă având putere de decizie în proporţie de 25%, procent deloc neglijabil.

Cu siguranţă tipul de activitate extracurriculară în care copilul doreşte să fie antrenat cântăreşte destul de mult în opinia părinteluişi poate influenţa decizia acestuia în sens pozitiv sau negativ.

 .....................................

Care ar fi motivele pentru care aţi retrage copilul din activitatea sportivă

Datele reflectă faptul că opinia copilului este importantă pentru părinte în proporţie de 35% în decizia retragerii acestuia din activitatea sportivă.

Un procent de 23% dintre părinţi l-ar retrage dacă ar deveni agresiv sau ar fi victima unor agresiuni, iar pe locul trei (16%) un alt factor important în procesul decizional îl constituie carcateristicile de mediu (colegii şi antrenorul).

Cei mai mulţi părinţi par să se teamă ca fiul/fiica lor să nu devină mai agresivi în urma practicării artelor marţiale, motiv pentru care este esenţial să le construim o imagine cât mai clara cu privire la acest fenomen.

Concluzii:

După cum arată datele acestei cercetări părinţii au o atitudine pozitivă faţă de artele marţiale, reuşesc să vadă efectele ale acestei practici asupra dezvoltării copilului. Astfel, majoritatea respondenţilor au apreciat în sens pozitiv asocierea artelor marţiale cu stima de sine crescută, cu dezvoltarea capacităţii de a rezolva probleme, rezistenţa crescută la frustrare, dezvoltarea abilităţilor sociale, capacitatea de a lucra în echipă.

Părinţii au respins asocierea acestei practici a artelor marţiale cu tot ceea ce înseamnă agresivitate, brutalitate, violenţă fizică, comportamente agresive faţă de colegi/prieteni, pe de-o parte, dar pe de altă parte au considerat că fix acest item -“agresivitate”- ar constitui un efect negativ în dezvoltarea copilului (având o pondere semnificativă) şi i-ar determina să-şi retragă copiii de la antrenamente.

Acest lucru denotă o oarecare dezirabilitate socială în răspunsurile oferite, dar şi percepţiile contradictorii pe care părinţii le au cu privire la artele marţiale.

Faptul că părinţii au practicat sau nu la un moment dat un sport nu este semnificativ pentru înscrierea sau nu a copilului într-o activitate sportivă, contrar aşteptărilor autoarei. La fel pe parte decizională, copilul pare a fi cel care decide cu privire la alegerea unui sport, urmat de părinţi, însă ar fi interesant de urmărit dacă aceste scoruri se păstrează şi în cazul alegerii artelor marţiale ca activitate extracurriculară. Datele preliminarii oferite în acest sens de prezenta cercetare arată că părinţii ar decide dacă minorul este sau nu înscris la antrenamente de arte marţiale şi nu copilul.

În general părinţii asociază artele marţiale cu “sportul/activitate sportivă”, “kung fu/karate/judo” atunci când se gândesc la acest concept; cei mai mulţi se gândesc la impactul pe care această practică îl are asupra dezvoltării copilului (“disciplină, reguli, atitudine pozitivă, stimă de sine ridicată etc.”).

Elementul “competitivitate” a atras iarăşi atenţia, în sensul că pe de-o parte părinţii spun că nu doresc dezvoltarea acestui comportament la copii ca urmare a practicii artelor marţiale, dar pe de altă parte tocmai acest element este un motiv pentru care ar alege să-i lase să participe la competiţii.

De asemenea, pe de-o parte părinţii neagă în mare parte existenţa unor consecinţe negative asupra copilului ca urmare a practici artelor marţiale, pe de altă parte recunosc “agresivitate”, “accidentările” ca fiind motive pentru care i-ar retrage de la antrenamente.

În acest sens este necesar ca aşteptările părinţilor să fie clarificate de către antrenori, să fie cunoscute de către aceştia din urmă pentru a crea o imagine cât mai clară şi corectă cu privire la artele marţiale.

Toate aceste informaţii pot ajuta antrenorii în construirea discursului motivaţional prin care doresc să atragă practicanţi noi sau să-i menţină pe cei deja existenţi. Putem întări/sublinia, astfel, asocierile pozitive pe care părinţii le-au făcut legat de artele marţiale, îi putem ajuta în construirea unor aşteptări realiste în acest sens, clarifica faptul că minorii pot experimenta nereuşita/insuccesul/accidentările în această practică.

Având în vedere puterea de decizie pe care copiii o au în alegerea activităţii extracurriculare în care se implică este la fel de importantă susţinerea acestora în procesul de formare/dezvoltare de abilităţi sportive şi în ajustarea aşteptărilor faţă de propria performanţă. Este dificil pentru un copil de vârstă preşcolară şi şcolară mică să vadă progresele, cu atât mai mult cu cât nivelul de coordonare motrică este mai redus la această vârstă.

De asemenea, canalele prin care părinţii se informează cu privire la artele marţiale pot fi folosite de antrenori tocmai pentru a transmite informaţii de calitate despre ceea ce fac în sala de antrenamente, despre conceptele şi atitudinile pe care le promovează în rândul practicanţilor, despre regulile care se cer a fi respectate etc. Bineînţeles că realizarea unei emisiuni TV (aceasta fiind prima sursă de informare alături de Internet) presupune costuri şi este greu de realizat, însă Internetul este o sursă accesibilă tuturor. Se pot recomanda articole, cărţi, unele cluburi au site-uri prin care îşi pot promova activitatea, se pot construi pagini de socializare etc.

De cei care practică artele marţiale depinde construirea unei imagini realiste, clare despre această activitate în rândul populaţiei practicante sau nepracticante.

 

Vă îndrum să studiaţi şi Chestionarul (Articolul următor)