Jujitsu
 

Home

                                                                               Susţinem performanţa echipei !!!

DESPRE NOI

Clubul Sportiv Muntele este o structura sportiva non-profit cu sediul în jud. Dambovita, dar cu Secţii active şi în Bucureşti. Clubul Sportiv MUNTELE detine Certificat de identitate sportiva eliberat de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret, precum si Cod de inregistrare fiscala, eliberat de Agentia nationala de Administrare Fiscala.

 

De ce „Clubul Sportiv MUNTELE”?

„MUNTELE” reprezintă cea mai simplă, directă şi eficientă metaforă a reuşitei.

„Muntele” reprezintă măreţia, transformarea, provocarea, ridicarea la un nivel superior şi conştientizarea capacităţii de a avea succes.

 „MUNTELE” reprezintă o parabolă a perfecţionării continue, a schimbării perspectivei, odată cu ridicarea la un alt nivel şi a opţiunii de urca pe calea aleasă de tine către succesul personal. 

 

VALORI

Clubul Sportiv Muntele derulează, împreună cu partenerii săi, Proiectul Integrat „Performanţa – Vigoare, Educaţie şi Valori” pentru a genera cadrul în care cei ce doresc să practice, să promoveze şi să susţină practicarea sportului, de către copii şi tineri să se poată manifesta şi să poată iniţia acţiuni concrete.
Domenii de acţiune:

  • Vigoare – sport, antrenamente de arte marţiale;
  • Educaţie:
    • Direct – obţinerea de cunoştinţe noi;
    • Indirect – prin educarea şi dezvoltarea calităţilor psihice necesare pentru învăţare (concentrare, conexiuni, căutarea soluţilor, clădirea încrederii în sine);
  • Valori – prin exemplul personalităţilor, al experţilor, prin crearea şi promovarea modelelor.


Persoanele şi/sau organizaţiile interesate de implicarea intr-un astfel de proiect sunt invitate să analizăm împreună modalităţile concrete de acţiune.

 OBIECTIVE

 Clubul Sportiv MUNTELE îşi propune să promoveze în rândul copiilor şi al tinerilor sportul în strînsă legătură cu educaţia în vederea formării echilibrate a viitorilor adulți, considerând că sportul, educaţia, moralitatea şi valorile naţionale sunt fundamentul dezvoltării unor caractere puternice capabile să învingă vicisitudinile vieţii.
Cu noi veți dobândiţi încredere în propria persoană şi în posibilităţile voastre, camaraderie, perseverenţă, aşteptări pozitive, spirit de echipă, eliberarea de stress, posibilitatea de a vă implica în proiecte, satisfacţie şi bucurie, noi prieteni.
Proiectele şi acţiunile Clubului Sportiv MUNTELE luptă împotriva dependenţei de calculator, obezităţii infantile, înstrăinării şi alienării prin refugiul în reţelele de socializare iluzorie şi jocurile on-line, împotriva modelului „vedetei fără valoare”, împotriva folosirii substanţelor stupefiante, a drogurilor etc.


Ramuri sportive practicate în cadrul Clubului Sportiv MUNTELE:

  • TAEKWONDO WTF
  • JUDO
  • JU JITSU (IJJF) / JU JITSU COMBAT
  • NIHON JU JUTSU (ISBA)
  • CAPOEIRA

Notă:

   Pe platforma LinkedIn există grupul: ERASMUS+ Sport Clubs - Projects & Partenerships unde puteţi să va alăturaţi astfel încât să identificaţi parteneri, proiecte, etc. referitoare la ERASMUS+ în SPORT.

    Informaţii despre Clubul Sportiv pe reţeaua LinkedIn: Club Sportiv MUNTELE pe LinkedIn.

 FACEBOOKClubul Sportiv MUNTELE - Romania